fbpx

Am acceptat să țin eu ședința, dar nu am deloc timp să mă organizez… Mi-am dat cuvântul totuși, dacă mă retrag acum o să încurc și nu se vor mai putea baza pe mine pe viitor.

Îi fac eu planificarea pe luna aceasta, că m-a rugat și o respect, deși mi-a mâncat toată ziua de duminică. Până la urmă a fost bona copiilor mei, cumva m-am simțit onorată că m-a ales pe mine să o ajut.

O duc eu cu mașina, ea oricum nu are permis, nu are bani de taxi.. Dacă pot să fac un bine, până la urmă de ce nu?

Trebuie să răspund și la e-mail-uri… Fix de asta aveam timp acum. De dragul managerului, că e așa înțelegător cu noi… n-ar fi frumos ca eu să mă port urât, la cât ne ajută.

I-am luat eu medicamentele și i-am zis oricum că au costat mai puțin. Aș fi vrut să nu o mint, dar dacă nu i le luam eu, ea nu s-ar fi îngrijit singură.

I-am dat și azi o țigară, deși niciodată nu își cumpără. Am și eu cheltuielile mele. Mi-e dragă totuși și are și ea grijă de mine.

Sună cunoscut? Câteodată spunem da din inimă, alteori spunem da printre dinți, chiar dacă nu este neapărat ce ne dorim. Acceptăm diverse propuneri, deși uneori dorința interioară este să le refuzăm și câteodată chiar ne oferim ajutorul fără ca acesta să fie solicitat. Cum așa? Motivele sunt multiple și adesea foarte personale, însă dificultatea de a refuza variază de obicei în funcție de credințele noastre și de natura relațiilor implicate.

Credințe pentru care spunem da

Fii bun. Am învățat și, în același timp, ne dorim să fim buni. „Fii bună și …”/„Ajută-ți aproapele” sunt lucruri pe care mulți dintre noi le-am auzit de mici. Până la urmă dacă poți să faci bine, de ce să nu faci? Mai mult, vrem să fim și noi ajutați la rândul nostru când vom avea nevoie. „Bine faci, bine găsești” am zice, nu?

Fii pe placul celorlalți. Pe lângă bunele intenții, mai spunem da din când în când și de teama că celălalt și-ar putea face o părere greșită despre noi. Da, țin ședința că nu vreau să creadă că sunt iresponsabil sau că nu aș putea, deși nu prea am timp să mă organizez așa din scurt. Da, te las în față ca să nu crezi că sunt prost crescut, deși mă grăbeam. Da, ies în oraș ca să nu zici că sunt plictisitor sau antisocial, deși aveam chef să stau singur. Cu alte cuvinte, vrem ca ceilalți să aibă o părere bună despre noi ca să se poarte frumos cu noi și, prin urmare, ne purtăm și noi frumos.

Fii corect. Dacă am apucat să promit, trebuie să fac, să mă țin de cuvânt, căci altfel aș fi neserios și aș dezamăgi. Și dacă dezamăgesc, pot pierde (încrederea, relația, jobul). În plus, intervine câteodată și reciprocitatea sau datoria. Și tu m-ai ajutat, nu pot să te refuz.

Persoane pentru care spunem da

Persoanele apropiate. Membrii familiei sunt probabil persoanele pe care ne este cel mai greu să le refuzăm. „bun, rău, e de-al tău”, fiind persoane cu care am crescut, care ne-au crescut și ne-au îngrijit, pe care le respectăm și cărora le suntem, într-un anume fel, datori.

Persoanele pe care le percepem ca fiind neajutorate, sau slabe. Pe aceste persoane este dificil să le refuzăm și câteodată chiar tentant să le ajutăm. ”Ea oricum nu știe să tasteze la calculator, pentru mine nu era oricum greu să fac asta”, am putea gândi.

Persoane pe care le admirăm. De cele mai multe ori acceptăm să ajutăm persoanele pe care le respectăm foarte mult. Când o astfel de persoană îți cere ajutorul, aproape că te simți onorat că ai fost ales să ajuți.

Persoane de care depindem. Colegii, șefii, clienții, chiar și prietenii sau partenerii. Sunt persoane de care putem ajunge să depindem, în sensul în care suntem motivați să menținem relații pozitive cu aceștia, cu gândul că vom avea nevoie să colaborăm în continuare și să ne simțim bine împreună.

Frici pentru care spunem da

Să nu dezamăgim. Nu ne place să dezamăgim. Mai mult, ne este teamă de reacțiile celorlalți atunci când îi refuzăm, teamă să nu își schimbe părerea despre noi, să nu își schimbe comportamentul față de noi, teamă chiar să ne simțim inutili, iar aceste sentimente nu ar putea decât să ne scadă energia, încrederea și stima de sine.

Să nu pierdem. Refuzând, dezamăgind, neîndeplinind așteptările presupuse ale celorlalți, ne gândim că riscăm să pierdem aceste persoane. Ne gândim că atunci când nu vom îndeplini aceste așteptări, când nu vom oferi cât credem că trebuie oferit, aceste persoane vor alege să ne evite, să se retragă sau să ne părăsească.

Riscurile care apar după ce spunem da

Credințele, relațiile și fricile menționate mai sus, dar nu numai, se combină în varii forme și ne fac să spunem ,,da’’ atunci când poate am fi vrut să spunem ,,nu’’. Spunând da de multe ori atunci când nu îți dorești poate conduce, însă, către o serie de repercursiuni:

(1) poți transmite celorlalți că timpul lor este mai important decât timpul tău, ori acest gând este eronat, indiferent de diferențele individuale (de jobul, de statutul financiar, de rolul pe care îl ai etc);

(2) poți ajunge să te obișnuiești cu acest da, să îl transformi într-un automatism și fără să îți dai seama, să te neglijezi. E ok să fii bun cu ceilalți, însă este la fel de important să fii bun și cu tine, iar asta nu te face mai puțin bun;

(3) poți deci ajunge să îți suprasoliciți ziua, săptămâna sau anul, să te încarci cu lucruri de care nu ai mereu timp și astfel să pierzi din timpul pentru lucrurile cu adevărat importante pentru tine;

(4) poți contribui fără să vrei, la a întreține o dependență nedorită, mai ales atunci când ajungi să îți oferi ajutorul atunci când este nesolicitat, obișnuind persoana cu ajutorul tău și furându-i indirect libertatea de a se descurca și singură;

(5) poți ajunge să te supraresponsabilizezi, din frica de a nu îi supăra pe ceilalți și de a nu pierde anumite relații, sacrificându-te constant și luând asupra ta sarcini care ar putea fi, la fel de bine, delegate sau refuzate.

Cum spunem nu?

„Nu” este o limită personală, o graniță pe care o trasezi și până la care ești dispus să mergi. Ține de fiecare dintre noi unde alege să traseze această linie, ce înseamnă „prea mult”, ce este prea riscant și ce este important pentru el. Pentru un ,,nu’’ hotărât, dar încă politicos și poate și cald, e nevoie însă de mult antrenament și chiar cunoaștere de sine. Până acolo, pentru a echilibra motivele de mai sus cu dorința de a refuza totuși, găsim adesea câteva completări ca fiind necesare, căci un simplu nu ar părea nepoliticos, agresiv și chiar ar lăsa o tăcere apăsătoare – ca și cum ar fi incomplet.

 9 variante comune de răspuns la propunerile nedorite simple

Ții tu ședința de mâine? 

  1. Mă prefac că nu am văzut mail-ul la timp sau că nu te-am auzit.
  2. Zâmbet forțat și da printre dinți. .., un fel de „treacă de la mine, deși nu-mi convine”
  3. Refuz agresiv și tăcere apăsătoare. Nu (nu e treaba mea) 
  4. Refuz ipotetic. Nu aș prea vrea.. Aș prefera să ții tu, dacă ești de acord.

Mă lăsați pe mine în față? Am doar o pâine. 

  1. Refuz și minciună. Nu, mă așteaptă cineva afară.
  2. Refuz și scuze. Nu, îmi pare rău, mă grăbesc și eu (ton cu părere de rău).
  3. Refuz și glumă. Nu, că aici o să dorm :)), nu vedeți cât durează și pentru un coș de 3 produse?

Este însă dreptul nostru să refuzăm și este, de multe ori, doar nevoia noastră sa ne justificăm (nu și a celuilalt). Primul meu mentor spunea că pentru el asertivitatea înseamnă să spui nu frumos. Mai jos, încă două propuneri mai aproape de asertivitate și mai utile poate, pentru propunerile mai greu de refuzat.

Hai să ieșim în oraș, o să te distrezi!

  1. Amânare a deciziei. Lasă-mă să mă gândesc și te anunț. Să văd ce planuri am.
  2. Refuz și ofer o informație despre mine (argument). Nu ies, am nevoie să stau puțin singur. Poate data viitoare. 

Dar tu? Tu cum refuzi?  

Facebook Messengeer Whatsapp