Complimentele sunt abilități sociale care ne ajută la formarea și menținerea relațiilor din viața noastră. De asemenea, acestea contribuie la a  ne simți bine, la a  zâmbi și chiar a căpăta încredere în noi. Mai mult decât atât, complimentele autentice creează o atmosferă pozitivă și facilitează din start o interacțiune plăcută, confortabilă.

Întrucât cea mai mare parte din setul abilităților noastre sociale se formează în copilărie, este de dorit ca aceste abilități să fie modelate chiar din primii ani de viață. Te invităm să citești următoarele rânduri dacă îți dorești să-l ajuți pe cel mic să integreze arta complimentelor în viața sa și de ce nu, chiar a celor din jur.

complimente

De ce este important să îi arăți celui mic în ce fel să ofere și să răspundă la complimente?
Îi stimulezi încrederea în sine

Este un lucru știut de toată lumea că atunci când primim un compliment ne simțim bine și căpătăm încredere în noi. Încrederea în sine crește și atunci când celălalt ne răspunde la complimentul pe care i l-am oferit prin simpla sa reacție. Ne bucurăm atunci când dăruim cuiva un zâmbet gratuit, iar această bucurie vine la pachet și cu convingerea că facem ceva bine.

Îl ajuți să-și creeze relații

Cum spuneam la început, complimentele fac parte din abilitățile noastre sociale. Complimentele sunt firești în orice interacțiune, chiar necesare într-o relație cu o persoană apropiată. Acestea ne ajută să ne exprimăm iubirea și aprecierea pe care o avem pentru ceilalți într-un mod foarte simplu. De asemenea, prin intermediul complimentelor cei mici îi vor cunoaște mai bine pe ceilalți, în funcție de reacția acestora.

Îl înveți cum să-și regleze și integreze emoțiile

Odată cu primirea unui compliment copilul tău se poate simți jenat sau nelalocul său, pentru că nu știe cum să reacționeze sau ce ar trebui să spună. La polul opus, se poate ”umfla în pene”, simțindu-se deosebit de mândru. Orice ar simți, este important să vezi emoția din momentul respectiv și să îl ajuți să și-o integreze ca fiind ceva normal. Toate emoțiile sunt normale, iar pentru că suntem diferiți nu simțim cu toții la fel. Deci orice simțim într-un anumit moment, este absolut în regulă.

Îl înveți cum să fie empatic

Atunci când copilul primește un compliment autentic de la cineva se simte mai încrezător, mai optimist și în general va avea o stare bună după aceea. Cu ajutorul vostru și propriei sale inteligențe emoționale, el va înțelege că și ceilalți se vor simți ca el atunci când primesc complimente și îi va fi mai ușor să le dăruiască.

Învață-l cum să primească și cum să ofere celorlalți un compliment

Fii un model, iar cel mic îți va imita comportamentul

Prima formă de învățare a omului este imitația. Copilul imită comportamentele celor din jur, cu precădere ale părinților, în special când sunt mici. Așadar, răspunde firesc la complimente, prin ce modalitate găsești de cuviință și cu siguranță cel mic va avea un model de urmat.

Oferă-i un compliment sincer

Este important să îi oferi micuțului tău complimente și este de dorit ca acestea să fie cât mai puțin forțate. Mizează pe spontaneitate și pe reacții sincere în urma unui comportament pozitiv. Nu este nevoie de fraze lungi sau cuvinte pompoase. De pildă, ”Uau, ce desen frumos! Sunt mândru/ă de tine!” poate fi înlocuit cu un simplu ”Îmi place cum ai desenat”, dacă desenul nu este o operă de artă. Cel mic va simți și va aprecia un compliment autentic și cel mai probabil că va proceda la fel când va oferi, la rândul său unul.

Explică-i că sentimente precum jena sau rușinea sunt firești

Adesea ne simțim mai mult sau mai puțin jenați atunci când primim un compliment, mai ales dacă este unul extrem de frumos. Ne simțim jenați pentru că poate nu am gândit acel lucru despre noi până atunci și nu ne vine să credem, sau poate pentru că nu găsim cuvintele foarte repede. În orice caz, este firesc să ne simțim așa uneori. Spune-i asta și copilului tău și ajută-l să înțeleagă că un compliment oferit într-un mod sincer nu necesită o reacție sau o replică standard.

Învață-l să se folosească de limbajul corpului

Comunicăm prin limbajul corpului în proporție de aproximativ 90%. Ne este atât de ușor să facem acest lucru încât de multe ori nici nu ne dăm seama că o facem. Încurajează-l pe cel mic să mulțumească sau să răspundă la complimente printr-un zâmbet sau printr-o îmbrățișare. De multe ori acest tip de răspuns este mai mult decât suficient pentru interlocutor și este util în cazul în care copilul nu se simte confortabil să se exprime verbal în acel moment.

Folosește jocul de rol

Jocul de rol este o unealtă extrem de valoroasă în învățare, exprimarea emoțiilor, trecerea peste anumite frici și multe altele. Și în arta complimentelor jocul de rol îl poate ajuta pe copil să răspundă  într-un mod adecvat la acestea. Puteți să vă jucați, de exemplu, cu diverse păpușele care se complimentează reciproc și se împrietenesc. Este important însă, ca totul să fie cât mai natural și jocul să fie unul simplu, ușor de urmărit și care scoate în evidență un posibil context din viața copilului, de exemplu locul de joacă.

Sperăm că ai învățat ceva nou sau că ți-ai adus aminte de importanța complimentelor în viața noastră socială. Complimentul reprezintă una din numeroasele forme de iubire a aproapelui și este extrem de simplu să dăruiești sau să primești unul. Învață-l pe cel mic să o facă și el și garantăm va fi mai fericit, mai mulțumit de sine și de ceilalți.

Dacă-ți plac strategiile noastre și simți că te ajută, te invităm să te înscrii la newsletter-ul gratuit, dedicat părinților ca tine. Dă click aici și devino parte din echipa de părinți educați!  ➡️ http://eepurl.com/hdk3NH

ro_RORomână
Facebook Messengeer Whatsapp