Fă un exercițiu de imaginație și întoarce-te la anii copilăriei tale. Amintește-ți de momentele tale de tristețe și dezamăgire, de … anxietate. Adaugă aici reacțiile părinților tăi, care poate au încercat să minimizeze trăirile tale mai degrabă decât să le înțeleagă. În acele momente te gândeai, poate, că mai mult suport din partea lor te-ar fi ajutat să te simți ascultat/ă, înțeles/easă. Acum, dând timpul înapoi, știi sigur ce ar fi putut face ei mai bine pentru tine în momentele de cumpănă. 

Aceste experiențe personale te ajută să înțelegi mai bine cum poți fi tu astăzi alături de copilul tău atunci când se confruntă cu stări de anxietate. Ești pregătit/ă să îți dai voie să îi oferi sprijin necondiționat?

Gândește-te cât de copleșit se simte copilul tău când nu-și înțelege propriile emoții și când vede că nu e la fel de relaxat precum colegii săi. Începe să încolțească în el/ea ideea că este diferit/ă sau că face lucrurile greșit. Apar apoi sentimente de vinovăție pe care le va gestiona cu dificultate. Se uită în jurul său și observă că cei apropiați integrează cu aceeași apăsare stările prin care trece. Acesta este momentul în care copilul tău are nevoie să știe că nu este singur. De asemenea, e important să vadă că părinții îi sunt parteneri perfecți de comunicare în lupta cu stările de anxietate.

anxietate la copii

De ce este important să fii alături de copilul tău atunci când experimentează anxietate?
Pentru a înțelege emoțiile cu care se confruntă

Trebuie să recunoaștem cu toții că avem de multe ori tendința să evităm impactul emoțiilor puternice. ”Nu s-a întâmplat nimic!”, ”Ești bine!” sunt formulări la care recurgem pentru a ne calma copiii. În acest fel, ei vor înțelege că este nepotrivit să simtă trăirile negative și mai târziu se vor detașa de ele, manifestând comportamente nepotrivite. 

Pentru a avea un partener suportiv de comunicare

Probabil te-a frământat până acum faptul că cel mic evită să discute cu tine atunci când este tensionat. Poate ar fi bine să îți pui anumite întrebări, care te vor ajuta să îi acorzi sprijinul de care are nevoie. I-ai creat până acum un cadru securizant prin care să se confeseze? Ai arătat empatie și înțelegere în fața problemelor sale? I-ai arătat iubirea ta atunci când a avut cea mai mare nevoie? Obține câte un solid ”Da” la fiecare întrebare și relația voastră nu va fi fost niciodată mai bună.

 

Pentru a-l obișnui să ceară ajutorul atunci când se simte copleșit

Când copilul tău trece prin stări de anxietate, se poate simți rușinat sau chiar vinovat. Va alege, poate, să se închidă în el, creându-și în timp un mecanism nociv de apărare. Vino în întâmpinarea tensiunilor sale și arată-i că îi poți fi de ajutor atunci când se simte descumpănit. Cel mai de preț sprijin își are originile în familie.

Cum greșesc părinții atunci când copiii au stări de anxietate?
Încearcă să îi ”salveze”

Atunci când copiii fac cunoștință cu anxietatea ne vin în minte rapid mai multe soluții înșelătoare: „Aș vrea să iau eu asupra mea toate emoțiile negative!”, am spune la primul impuls. Și astfel, cuvintele dictează comportamente care ne fac să mergem în această direcție. Vrem să-i protejăm, să îi distragem cât putem de această stare. Nu ne gândim, în schimb, că doar amplificăm problema. Copiii au nevoie să afle că au la îndemână resurse prin care pot depăși singuri stările de anxietate. Nu-i așa că ai fi preferat și tu să știi aceste lucruri mai degrabă mai devreme decât mai târziu?

Intră în panică atunci când copiii experimentează stări de anxietate

Dacă tensiunile copilului îți provoacă o anxietate mai mare decât lui, atunci vei face parte din problemă, nu din soluție. Fii tu primul/a care se temperează în aceste situații, pentru a putea avea energia necesară în a-l ajuta. Atunci când cel mic te vede panicat/ă, starea sa va fi puternic influențată negativ. Un părinte liniștit, așezat, va avea puterea să înceapă discuția cu copilul său într-o manieră empatică și colaborativă. Începe prin ” Hai să povestim! Ce anume s-a întâmplat?”.

Minimizează starea de anxietate

Nu este întâmplătoare vorba conform căreia problema pe care o avem într-un anumit moment este cea mai mare din univers. Starea noastră emoțională este una foarte joasă și e greu să ne adunăm. Pe principiul acesta, ascultă-ți copilul și acordă atenție emoțiilor sale. Renunță la directive de genul : ”Gata! Nu ai nimic”, ”Ieși din starea asta odată!” sau ”Unii oameni au probleme mai mari!”.  Copilul va avea tendința să vorbească cu tine. Și sunt sigură că nu acesta este prețul pe care vrei sa îl plătești în relația cu cel mic!

Învinovățesc copilul pentru ceea ce simte

De multe ori ne comportăm ca și cum copiii controlează perfect toate stările prin care trec. Avem pretenția să se autoregleze, să se disciplineze sau să își modifice comportamentele imediat. Din această ecuație omitem faptul că de multe ori ei au nevoie de ajutor să conștientizeze evenimentele prin care trec. Copilul care are stări de anxietate nu este vinovat pentru ceea ce i se întâmplă. Fii dispus/ă să îl înțelegi, fără remarci care să producă vinovăție.

Nu în ultimul rând, adu-ți aminte că orice părinte are misiunea de a fi un partener de nădejde pentru copilul său. Rămâi aproape și fii atent la nevoile sale! Atunci când te simți copleșit, adună-ți energia și caută un ajutor specializat. Nu trebuie să fii singur în toată această călătorie! 

 

ro_RORomână
Facebook Messengeer Whatsapp