În viață avem dreptul să ne gândim și mai apoi să ne răzgândim. Acest lucru se aplică și cand vine vorba despre partenerul nostru de viață. Relațiile de cuplu și căsniciile sfârșesc prin a se încheia după o perioadă mai scurtă și mai ușor decât în deceniile anterioare. În același timp, ca parteneri de cuplu am devenit mai asumați cu propriile emoții și acceptăm mai ușor o ruptură dacă aceasta pune capăt stresului cauzat de o relație ce nu ne face bine. Divorțul nu mai este un subiect sensibil, a devenit o opțiune acceptată de societate. 

Care sunt cauzele divorțului?

Cercetătorii au identificat 3 predictori care duc la separarea partenerilor:

  • Factorii intrapersonali

Când începem o relație intrăm în ea cu entuziasm și speranță, dar și cu un anumit bagaj emoțional adunat din copilărie și din relațiile anterioare. Lipsa încrederii în propria persoană care aduce gelozia și suspiciunea sau chiar toleranța excesivă urmată de pierderea identității în cuplu și înclinația spre emoțiile negative sunt doar câțiva factori de personalitate ce cresc riscul divorțului. De asemenea, problemele de atașament cum ar fi evitarea sau gândurile iraționale legate de pierderea partenerului și repetarea tiparelor familiale nefuncționale au o mare influență asupra armoniei și a stabilității în cuplu. 

  • Factorii interpersonali

Aici vorbim despre bine cunoscutele conflicte ce țin de interacțiunea dintre parteneri. Violența domestică, lipsa comunicării, tendința de a evita certurile, incapacitatea de exprimare a emoțiilor și atitudinea critică sunt câțiva predictori ai divorțului. 

  • Factori contextuali

Aceștia sunt factori ce cresc stresul pentru cei doi și pentru relația lor, de exemplu, problemele financiare, pierderea locului de muncă, conflictul cu alți membri ai familiei.

Într-adevăr, lucrurile se complică atunci când în viața de cuplu apar și copiii. Un copil nu este soluția problemelor maritale, așadar apariția lui nu ne rezolvă problemele, ba chiar în unele cazuri aduce la suprafață diferite fațete ale incompatibilității dintre părinți. Așadar, copiii nu scad rata divorțului. Mai mult, apariția unui copil într-un context conflictual de cuplu sporește șansele ca dezvoltarea și educația lui să fie influențate negativ. 

Ce înseamnă divorțul pentru copilul tău?

Pentru copil divorțul părinților poate fi resimțit în termeni de pierdere și poate aduce cu sine sentimente de vinovăție, tristețe și furie. Desigur, de-a lungul copilăriei și adolescenței, orice individ experimentează o serie de pierderi mai mult sau mai puțin dureroase, în funcție de stadiul dezvoltării. Vorbim de momente precum: desprinderea de mamă, schimbarea locuinței, moartea unei persoane dragi, etc. Din punct de vedere al personalității, copii sunt mai puțin pregătiți să se confrunte cu pierderea. Experiența lor cognitivă fiind redusă, au o slabă abilitate de a da un sens experiențelor, de a le interpreta realist. Apoi, ei se simt neputincioși în raport cu adulții, nu au același control asupra circumstanțelor, depind de ei.

Pe de altă parte, adulții se gândesc că ei nu înțeleg ceea ce se întâmplă, uneori chiar minimalizându-le suferința. Neștiind ce să facă cu o durere pe care nimeni nu i-o recunoaște, copilul o neagă, nu o arată și astfel, se adâncește incapacitatea de a o rezolva. Copilul are nevoie în asemenea situații de sprijinul adulților, care este esențial pentru ca el să depășească echilibrat aceste probleme, să integreze experiența dureroasă în mod corespunzător.

Din dorința de a-i proteja, de multe ori, alegem să nu vorbim despre divorț cu sau în prezența copilului.

Însă, atenție!

Tăcerea duce la idealizarea realității și la crearea unei imagini false despre experiențele trăite. Atunci când copilul trăiește într-o lume perfectă, așa cum a fost ea conturată de părinți până acum, iar dintr-o dată se întâmplă ceva de pe urma căruia el sau altcineva are de suferit, copilul va crede că el a provocat asta. Așadar, lucrurile ascunse sau evitarea discuțiilor deschise și sincere nu înseamnă decât a învăța copilul să trăiască în tăcere. Acest lucru formează sentimente de vinovăție ori de abandon la nivel inconștient.

Cum reacționează copiii la evenimente negative

Pierderile neașteptate sunt mult mai dificil de rezolvat pentru copii. Durerea copilului poate fi în astfel de cazuri constantă în timp, reacțiile lui la aceasta fiind imprevizibile, fiecare răspunzând într-o manieră proprie. Există însă și un set de reacții comune experimentate de aceștia: protest, negare, șoc, apatie, anxietate, tristețe, vinovăție, rușine etc.

La pierdere și durere, copiii răspund prin punerea în act a unor mecanisme specifice: negarea, regresia, distragerea, hiperactivitatea. Important este ca de fiecare dată să fie asigurați că sentimentele și nevoile lor, reacțiile pe care le au sunt normale pentru o situație ca aceasta. E important să nu fie certați și astfel frustrați că nu se pot exprima așa cum simt. Apoi începe procesul de refacere și vindecare, de integrare a celor întâmplate în experiența de viață.

Copiii își asumă experiențele dificile și chiar își dezvăluie emoțiile, dacă și adulții importanți din viața lor procedează la fel. Dacă adulții au reacții negative la încercările copilului de a-și dezvălui sentimentele, atunci copilul se va închide în sine și își va bloca fluxul emoțional, Mai mult, el va învăța strategii și modalități de a evita asemenea subiecte. Dacă un copil refuză să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat și ceea ce simte nu înseamnă că nu a fost afectat. Unii se pot teme că, dacă își dezvăluie sentimentele negative, vor determina și mai multe probleme. 

Impactul divorțului pe termen lung

Există studii care arată că divorțul poate avea și alte efecte în afară de suferință. În urma studiilor, divorțul a fost asociat cu performanțe școlare slabe, o stimă de sine scăzută și dificultăți în ceea ce privește reglarea emoțională. Adolescenții din familii destrămate au mai multe șanse să se angajeze în comportamente delincvente, să-și înceapă viața sexuală mai devreme și să aibă performanță academică sub-optimă. Adulții care au trecut prin experiența divorțului în copilărie, în comparație cu cei care au o familie unită prezintă scoruri mai scăzute în ceea ce privește starea psihologică de bine, relațiile interpersonale și bunăstarea socio-economică.

Cu toate acestea, este dificil să spunem cu exactitate în ce fel îi afectează pe copii divorțul părinților. Fiecare divorț este diferit și de asemenea, copiii au experiențe variate în ceea ce privește viața în familie de dinainte de divorț. Cercetătorii au descoperit, însă, câțiva factori care influențează modul în care divorțul îi afectează pe copii:

Conflictul interparental

Acesta presupune că efectele negative asupra bunăstării copilului sunt rezultatele expunerii copilului la conflictul dintre părinți înainte, în timpul, dar și după divorț. Există dovezi că nivelul ridicat de conflicte, în special cele distructive (de exemplu, agresiune, amenințări, ostilitate, etc) îi creează copilului sentimentul de „prins la mijloc” și îi afectează mecanismele de adaptare.

Inconsistența modalităților de parenting

Divorțul poate perturba timpul pe care părinții îl investesc în educarea și dezvoltarea copilului ceea ce duce la scăderea disciplinei, a afecțiunii, o monitorizare mai puțin eficientă a copilului și un contact superficial cu acesta.

Absența unui părinte

Copiii întâmpină mai multe probleme atunci când pierd contactul regulat cu părintele cu care nu mai locuiesc (de obicei, tatăl) pentru că asta înseamnă o supraveghere mai slabă a copilului, ajutor redus în îngrijirea acestuia, dar și pierderea unui model de rol și sprijin.

Din fericire, există și soluții. Terapia de cuplu se adresează cuplurilor care se confruntă cu o nemulțumire conjugală pentru a preveni dizolvarea relației. Studiile demonstrează eficiența acestei terapii arătând că acele cupluri care au întâmpinat dificultăți și au urmat o terapie de cuplu s-au descurcat mai bine decât 80% din cuplurile cu probleme care nu au apelat la terapie.

Cheia eficienței terapiei de cuplu stă în 5 principii:
  • oferă o conceptualizare obiectivă a problemelor;
  • modifică comportamentul disfuncțional și distructiv ce ține de interacțiunea partenerilor;
  • încurajează discuțiile despre problemele încărcate emoțional pe care partenerii le păstrează private unul față de celălalt sau de alții;
  • favorizează comunicarea productivă;
  • subliniază punctele forte și comportamentele pozitive.

Cu o bună îndrumare și susținere divorțul poate fi abordat dintr-o perspectivă mai optimistă. Acesta poate fi privit ca o oportunitate de învățare și dezvoltare dintr-o experiență de viață mai puțin plăcută și nu ca pe o victimizare. Obiectivul nostru este să ne adaptăm la pierderile suferite și să acceptăm realiatea ca fiind trecut, prezent și viitor.

Bibliografie

Clarke-Stewart, K. A., Vandell, D. L., McCartney, K., Owen, M. T. (2000). Effects of Parental Separation and Divorce on Very Young Children. Journal of Family Psychology, Vol. 14, No. 2, 304-326

Golu, F. (2015). Manual de psihologia dezvoltării. O abordare psihodinamică. Polirom. Iași

Rudd, B. N., Holtzworth-Munroe, A., & Rossi, F. S. (2016). Divorce and Parental Separation. Encyclopedia of Mental Health, 79–87. doi:10.1016/b978-0-12-397045-9.00177-4

ro_RORomână
Facebook Messengeer Whatsapp