fbpx

Pandemia de coronavirus ne-a determinat să luăm o pauză de la viața noastră așa cum o știam. Rutina zilnică s-au schimbat, la fel și prioritățile, modul în care funcționăm, viața socială. Emoțiile pe care le experimentăm ne sunt străine, deciziile pe fond de incertitudine au crescut și ne-au acaparat mental. Nu ne confruntăm doar cu un risc de îmbolnăvire, avem de-a face cu un eveniment cu potențial traumatic pentru mare parte dintre noi. Iar ceea ce știm despre traume este că ne activează multe mecanisme de supraviețuire.

În cazul acesta, de unde ne luăm resursele?

Suntem cuprinși de frica de răspândire a virusului, un virus pe care nici nu-l înțelegem până la capăt (și pe bună dreptate), dar și de îngrijorarea că sistemul de sănătate va fi incapabil să ne sprijine cu adevărat pe noi sau pe cei apropiați nouă în caz de îmbolnăvire. Invariabil, eforturile la nivel național s-au concentrat pe nevoile acute de îngrijiri medicale ale celor care sunt grav afectați. Prioritățile au inclus extinderea capacității spitalelor pentru îngrijirea pacienților bolnavi și dotarea unor furnizori de servicii medicale pentru a răspunde cerințelor fără precedent, păstrându-i în siguranță. În același timp, se depun eforturi concentrate pe validarea unor teste de diagnostic și se lucrează la identificarea unor tratamente eficiente și vaccinuri împotriva COVID-19. În tot acest context s-a acordat mult mai puțină atenție consecințelor pandemiei asupra sănătății noastre mintale.

Ce impact au toate aceste eforturi la nivel individual? Cât de mult își va lăsa amprenta pe existența noastră? Și cât va dura până când efectul pandemiei asupra vieții noastre va dispărea? 

Sunt întrebări pe care merită să le punem în acest moment. Deși știm că aceste efecte psihologice sunt reale la nivel de populație, nu știm încă gravitatea sau impactul lor. Am trăit anterior dezastre naturale provocate de oameni, dar nimic din viața noastră nu se compară cu acest context de criză. Asta ne face legitim nepregătiți.

Cel mai potrivit mod de a face față unei situații de incertitudine este să ne creăm o rutină și implicit un sentiment de control asupra viața noastre. Dar, desigur, asta nu înseamnă să fugim de gânduri, de decizii sau de emoții negative. Înseamnă să ni le asumăm și să ne îngrijim de ele. 

Ce am putea face diferit pentru a ne îngriji din punct de vedere psihologic? 

Vă sugerăm câteva puncte de start în căutarea acestor răspunsuri:

Alege distanțarea fizică, nu distanțarea socială

În timp ce izolarea la domiciliu și evitarea pe cât posibil a oricărui fel de interacțiune directă cu alte persoane sunt măsuri firești de a ne proteja de virus, distanțarea fizică nu este nevoie să însemne și îndepărtarea emoțională de cei apropiați. Chiar dacă interacțiunea online nu o va înlocui niciodată cu adevărat pe cea directă, investirea în continuare în relațiile noastre cu ceilalți este parte din procesul de reglare emoțională în acest context. Păstrați legătura cu vecinii sau cu persoanele mai vulnerabile, cum ar fi persoanele în vârstă din comunitatea dvs. sau cele care locuiesc singure. În timp ce rămâneți totuși la distanțarea fizică, puteți să oferiți ascultare și înțelegere prin alte mijloace de comunicare.

Mi-a scăpat asta: Este important ca, odată cu aplicarea măsurile de relaxare, când vom avea din nou opțiunea de a ne relua viața socială, să investim în timp de calitate petrecut cu oamenii apropiați și să creăm noi resurse de a rezista acestei situații.

Suntem deja pregătiți să trăim în incertitudine

Cu toate că nivelul de incertitudine al situației actuale la nivel global ne influențează invariabil deciziile și stilul de viață, e important să nu uităm că incertitudinea ne-a însoțit deja în aproape fiecare zi a vieții noastre de până acum. Nu am avut până acum nicio garanție că vom fi în siguranță, că nu ne vom îmbolnăvi, că nu vom avea parte de experiențe neplăcute sau chiar că nu vom fi în niciun fel răniți fizic sau emoțional. 

Simplul fapt de a călători, de a merge de la birou acasă, de a folosi mijloace de transport, toate sunt contexte ce ne expun la diverse riscuri. Dar teama de incertitudine nu ne-a împiedicat nici în viața de până acum să ne facem o rutină și să ne bucurăm de momente frumoase în limita posibilităților pe care le-am avut. Tot ce e nevoie să facem acum e să ne încurajăm mintea să recunoască și să utilizeze mecanismele deja învățate de a trăi în incertitudine.  Să ne amintim împreună de situațiile în care ne-am confruntat cu alte provocări neașteptate. Este momentul să conștientizăm situațiile de certitudine pe care le-am depășit cu success.

Recunoașterea și punerea în valoare a propriilor puncte forte în situații de criză

Simplul fapt că suntem acum aici și citim aceste rânduri ne face să ne numărăm printre cei norocoși, cei care nu au fost doborâți de niciun pericol, în cazul acesta, de virus. Cum am ajuns aici? Ce ne-a ajutat să facem față? Care dintre calitățile noastre ne-a însoțit cu succes în deciziile pe care le-am luat, în felul în care ne-am pregătit pentru asta, în felul în care facem și în prezent față? Ce din ceea ce suntem ne face învingători în această luptă? Poate vrem să dăm un pic de răgaz acestor gânduri pentru a conștientiza la ce suntem cu adevărat buni în situații de criză și ce ne dorim să punem mai mult în valoare din ceea ce suntem. 

Conectarea cu sentimente de recunoștință, grijă și încredere

Unul dintre cuvintele cheie ale perioadei de pandemie este „grijă”. Lumea s-a oprit în loc pentru o perioadă nedeterminată și ne-a dat o șansă unică de a avea grijă de noi și de ceilalți cum nu am mai avut niciodată până acum. 

Dacă ne oprim pentru o clipă din regretele vieții „normale” pe care o duceam și încercăm să vedem ceva pozitiv din ceea ce trăim acum, putem alege să vedem o oportunitate nouă de a învăța să ne îngrijim de noi și de ceilalți, fizic și emoțional, să ne dăm voie să ne cunoaștem și să ne acceptăm nevoile. Să ne acordăm timp, să ne dăm voie să nu trăim pe repede-înainte, să ne dăm voie să ne odihnim mental. E șansa noastră să realizăm ce e cu adevărat important pentru noi, ce ne-ar putea lipsi oriunde ne-am afla și, în același timp, care sunt lucrurile de ce ne putem lipsi. E o ocazie pe care o putem avea doar o dată în viața – aceea de a învăța să valorizăm acei oameni din viața noastră ce merită valorizați și acele lucruri ce merită păstrate. Grija care ne este impusă prin măsurile luate de autorități poate fi un exercițiu bun pentru exprimarea grijii de sine și de cei apropiați. Măsurile de protecție ne pot învăța să ne uităm la detalii, să ne vedem așa cum suntem și să ne îngrijim de lucruri mărunte. Iar auto- izolarea poate fi o ocazie de a exprima recunoștința pentru ceea ce avem, pentru ceea ce ne asigură acum siguranța, pentru oamenii care se îngrijesc de noi.

Este în regulă să admitem nevoia de ajutor specializat

Provocarea pe care ne-a „oferit-o” contextul pandemiei nu ne arată cine este mai puternic, nici cine este mai echilibrat. Mai degrabă, ne arată că oricare dintre noi poate fi vulnerabil, poate rămâne fără resurse, își poate pierde răbdarea și se poate simți neajutorat.. Și asta este în regulă, nimeni nu are dreptul să ne judece mecanismele de a face față presiunii. Normalizarea nevoii de a căuta ajutor specializat e inevitabilă. Să ne dăm voie să avem grijă de noi acum din punct de vedere psihologic este o datorie, o măsură de precauție pentru viitorul incert. Asta înseamnă să ne oferim acel cadru pentru a ne putea exprima, a procesa prin ce trecem și poate chiar a veni cu un plan pentru noi înșine. Pandemiile din deceniile anterioare ne-au arătat că diverse tipuri de simptome neuropsihiatrice, cum ar fi encefalopatia, schimbările de dispoziție, psihoza, disfuncția neuromusculară sau procesele de demielinizare, pot însoți infecția virală acută sau pot urma infecția săptămâni, luni sau mai mult timp la pacienții recuperați.

Chiar și pentru cei care nu au contactat virusul există temeri de boală, moarte și incertitudine ale viitorului. Și e normal să fie așa. COVID-19 este un stresor psihologic semnificativ, atât pentru indivizi cât și pentru comunități. Această pandemie este o sursă potențială de traumatizare directă și viciară pentru toată lumea. 

Acestea sunt lucruri mici pe care le putem face pentru noi și care le vedem asociate cu persoanele care au mai multe resurse, mai puțină teamă, preluând controlul asupra amenințării și a stresului pe care îl experimentăm cu toții.

Anca Grigoraș, psiholog

Facebook Messengeer Whatsapp