Critica, în general, ne poate oferi ocazii de creștere. Reproșurile și sugestiile celorlalți vin ca niște invitații la schimbare și, de cele mai multe ori, la evoluție personală. Cu toate acestea, un feedback negativ constant ajunge să ne facă să ne simțim mici, neîncrezători și chiar vinovați. Pentru a evita astfel de sentimente neplăcute, este important să ne îmbunătățim abilitățile de „filtrare”. E util aici să putem selecta din exterior doar acele schimbări care ni se potrivesc. Cum ne putem antrena acest filtru personal? Uitându-ne în primul rând la critica pe care ne-o aducem noi înșine. Așadar, te invit astăzi să ne uităm împreună la motivele și felul în care ne certăm.

critica

Cum ne certăm? Despre critica personală

Limbajul pe care alegem să îl avem acum față de noi înșine este inspirat și influențat de limbajul pe care l-au avut părinții noștri cu noi în copilărie. Analiza tranzacțională surprinde succint o serie de mesaje pe care le putem primi, mai mult sau mai puțin conștient, din familie și de la persoane apropiate. Aceste mesaje se numesc drivere și devin în timp, credințe centrale pentru noi. Cu alte cuvinte, critica pe care am primit-o în copilărie de la persoanele importante rămâne „gravată” în mintea noastră și ne ghidează comportamentul.

Drivere / credințe centrale Cum îl recunoști Cum se critică
 

Fii perfect

Dacă nu ești perfect, nu te vom iubi

 

Decât să nu facă ceva bine, mai bine nu-l mai face deloc

Nu e niciodată mulțumit

Crede că el ar fi făcut mai bine

Groaznic mi-a ieșit proiectul (un proiect reușit, de fapt)

Trebuia să fi pus mai multă sare (despre o mâncare foarte bună)

 

Fii puternic

Dacă îți exprimi emoțiile ești slab

 

Nu cere ajutorul

Și când e dificil, el se descurcă singur

A trecut el și prin mai rău

Ce-o fi fost în capul meu când l-am rugat să mă ajute? Acum știe că nu mă descurc, mai bine nu-i ziceam
 

 

Grăbește-te

Dacă stai, pierzi vremea

 

 

E mereu grăbit și îi grăbește și pe ceilalți

Nu are niciodată timp

Întârzie de cele mai multe ori

Are foarte multe lucruri de făcut

 

Mai bine nu mergeam, a fost o pierdere de vreme

A mai trecut o zi și tot n-am făcut nimic (într-o zi cu activități)

 

 

Fă pe plac altora

Dacă nu îi ajuți pe alții ești un om rău

 

 

Nu te refuză niciodată. Te ajută oricând ai nevoie, chiar dacă e aproape imposibil

Contează foarte mult părerea celorlalți

Stă mult în salvator (vezi aici detalii: https://veltio.ro/capcane-in-comunicare-cine-cui-arunca-vina/)

 

N-am fost suficient de drăguț

Trebuia să fiu mai atent la ce voia x

Mai bine făceam cum a zis y, acum e supărat pe mine

 

Încearcă din greu

Dacă există două variante, cea mai grea sigur e cea mai bună

Muncește foarte mult și nu reușește

Se autosabotează

Se leagă singur la cap cu diverse sarcini și activități

Crede că viața e grea, și că trebuie să muncești ca să reușești

Ce fraier sunt! Am stat toată ziua să editez documentul și nu l-am salvat!!

 

Soluții din psihoterapie
Identifică-ți credințele
  • Alege, dintre cele 5 credințe, acel mesaj care simți că te reprezintă cel mai des. Fă o listă de 5 lucruri pe care le-ai făcut săptămâna aceasta ghidat de credința identificată.
  • Accesează testul online gratuit în limba engleză pe site-ul Positive Intelligence , care oferă un model similar cu discuția noastră despre credințe. Ei îi numesc „sabotori” și te pot ajuta să îți identifici credințele centrale.

 

Amintește-ți că de multe ori:
  •       Un proiect bun este suficient, nu e nevoie de unul perfect. Dă-ți voie să greșești.
  •       Să fii vulnerabil este uman, nu e nevoie să te ascunzi. Dă-ți voie să te exprimi.
  •       Să stai degeaba este o nevoie reală, nu trebuie mereu să faci ceva. Dă-ți voie să te relaxezi.
  •       Să-ți fie ție bine e cel mai important, nu e nevoie să ai grijă de toți. Dă-ți voie să fii egoist.
  •       Varianta ușoară te conduce către același rezultat, nu e nevoie mereu să dovedești că poți. Dă-ți voie să nu te complici.

 

Observă felul în care îți vorbești

Data viitoare când te surprinzi că te cerți:

      Încearcă mesaje de tipul: „acum am făcut tot ce am putut în acest context” „alegerea pe care am făcut-o atunci a fost alegerea de care aveam nevoie, chiar dacă acum am alte nevoi”.

      Transformă critica în soluții pentru data viitoare:

  • o   mai bine nu mă duceam, a fost o pierdere de vreme” -> „am aflat despre mine că nu îmi place să…. Data viitoare când am ocazia să merg la … o sa fiu atent la….”
  • o   „Groaznic mi-a ieșit proiectul!” -> „data viitoare când am de făcut un proiect o să încep cu …. și o să mă asigur că ….”
Concluzie

Ne-am obișnuit să ne certăm poate prea des pentru lucrurile care nu ies așa cum ne dorim. Critica personală, deși uneori constructivă, atrage și critica celorlalți și ajunge să ne fure din încredere și din motivație. Atunci când alegem să vorbim frumos cu noi și să ne acceptăm deciziile, suntem mai deschiși la soluții și mai conectați la prezent. Trecutul oricum nu se mai poate rescrie. Tot ce ne rămâne de făcut este să ne observăm constant nevoile (în continuă schimbare) și să luăm decizii mai potrivite pentru noi în viitor.

 

ro_RORomână
Facebook Messengeer Whatsapp