Selectează o Pagină

Indiferent de civilizația din care fac parte, din oricare colț al planetei vin, toți oamenii știu – la nivelul memoriei colective – că primul pas în vindecarea trupului este vindecarea minții, că felul în care gândim influențează felul în care trăim și felul în care se manifestă corpul nostru: energic sau devitalizat, sănătos sau bolnav. Un număr foarte mare de cercetări știintifice arată puternica legătură dintre minte și corp. Percepția noastră asupra lumii ghidează constant sistemul nostru imunitar astfel încât să putem răspunde cât mai bine unor amenințări viitoare. Și pentru că mintea este atât de importantă, vă prezentăm mai jos câteva reguli după care funcționează aceasta și cum o putem folosi pentru vindecare.

• Mintea este un computer biologic
Tot ceea ce există în universul nostru își are originea dar și cauza în mintea noastră. Inclusiv bolile fizice, emoționale sau psihice. Iată de ce, atunci când căutăm videcarea, e bine să începem în propria minte. Dacă introduci într-un computer (sau în minte, ca model după care a fost creat computerul) un program de eșec, rezultatul va fi de eșec. Adică dacă, spre exemplu, îți dorești să iei carnetul de conducere la 40 de ani și introduci date de tipul (emiți gânduri de tipul) „nu am o memorie sufient de bună pentru a reține toate informațiile necesare” sau „nu stau bine cu viteza de reacție sau cu simțul orientării în spațiu” sau „sunt prea bătrân pentru a merge la școală” sau „ce va zice familia dacă nu voi lua examenul” sau alte asemenea gânduri negative, alte asemenea expimătri ale fricii, deci programe negative, cu siguranță și rezultatul va fi unul negativ, în concordanță cu programarea negativă. Mintea este un computer biologic: introduci programe de frică, rezultă eșec, introduci programe de succes/vindecare, obții succes și vindecare.
În plus, este binecunoscută reacția minții umane în cazul efectului placebo și a perechii acestuia, efectul nocebo. Ambele depind de credințele și percepțiile pacientului: dacă acesta este convins că o anumită substanţă îi va face rău sau bine, efectul va fi resimţit ca atare, în mod negativ sau pozitiv, în ciuda realității.

• Mintea umană este infinită
Diferența dintre minte și computer este aceea că cea umană este infinită. Aceasta poate învăţa, în permanenţă, lucruri noi, fără să avem memoria, „procesorul” supraîncărcat și producând mereu modificări funcționale de lungă durată fenomen cunoscut ca „neuroplasticitate”. Cele mai recente cercetări au arătat că creierul nostru nu se opreşte niciodată din schimbare şi adaptare, căci numărul de sinapse dintre neuroni este mereu în creștere. Aceleași studii arată că structura creierului nostru se adaptează la orice circumstanțe, la toate etapele de vârstă, și chiar și în situații de leziuni semnificative ale creierului. Deci mintea noastră este capabilă de vindecare.

• Mintea nu face diferența între realitate și imaginație
Mintea este credulă, este ușor de indus în eroare, deci de manipulat, căci nu face diferența între realitate și imaginație. Vom râde și ne vom bucura dacă privim un film în care eroii scapă dintr-o mare primejdie, chiar dacă nouă nu ni s-a întâmplat nimic bun în acel moment. Vom plânge dacă vom asculta povestea tristă a unui prieten, chiar dacă nouă nu ni s-a întâmplat nimic trist. Și ne vom îngrozi și poate vom avea și coșmaruri dacă vom vedea un sângeros film de groază, deși mintea noastră înțelege convenția, înțelege că pe ecran este vopsea roșie și nu sânge iar cei care țipă sunt doar actori. În toate aceste cazuri, mintea noastră nu face diferența și reacționează ca și cum ar asista la un scenă reală.
Deci ca să-ți ajuți vindecarea, spune-i minții tale că ești sănătos, că ești plin de energie, că ești fericit și poartă-te ca atare: zâmbește, populează-ți mintea cu gânduri pozitive, fă glume, joacă-te, angrenează-te în acetivități care îți aduc bucurie și astfel, păcălind mintea puțin câte puțin, vin și optimismul, și vitalitatea, și vindecarea. Psihologii americanii au o vorbă: „fake it, fake it, until you make it!” și se traduce printr-o metodă foarte utilă de automotivare, de păcălire a minții și de înlocuire a programelor negative dăunătoare cu cele pozitive, aducătoare de succes.

• Mintea este leneșă
Face parte din natura noastră ca, la nivel mental, să folosim cât mai puţine resurse posibile, să mergem pe minima rezistență, să alegem căile cele mai ușoare și mai evidente, pentru a ne păstra energia pentru supraviețuire și pentru a face față situațiilor de criză/stres care ar putea să apară.

• Mintea conștientă are o capacitate limitată de atenție
Gareth Cook un jurnalist, câștigător al premiului Pulitzer, prezintă într-un articol din 2016 rezultatele unui studiu al cercetătorilor din Seatle, care au realizat un joc, numit „Lumea zăpezii”, în care subiectul (care se află într-o stare de durere fizică reală) zboară printr-un canion de gheață aruncând bulgări de zăpadă în diferite personaje, și astfel i se distrage atenția, de la durerea fizică. Experimentul demostrează că mintea conștientă are o capacitate limitată de atenție, putând fi distrasă cu ușurință chiar și atunci când experimentăm o durere puternică cum ar fi cea de dinți. Gareth Cook concluzionează: „studiul arată potențialul abordărilor psihologice în tratarea durerii: atât pentru maximizarea eficienței medicamentelor cât și pentru înlocuirea lor în unele cazuri.

Bibliografie:
https://www.scientificamerican.com/article/the-science-of-healing-thoughts/?utm_content=buffer03d3a&utm_medium=social&utm_source=facebook.com&utm_campaign=buffer

Psiholog Ovidiu-Dan Orășanu

Facebook Messengeer Whatsapp